Fiind al doilea copil al unei familii unde ambii părinți erau intelectuali respectați în comunitate – mama primar și tată contabil – am fost crescut într-un mediu ce prețuia educația și valorile autentice.
După ce, o scurtă perioadă, m-am pregătit și pentru Academia Tehnică Militară din București, am decis până la urmă să mă concentrez pe studiul dreptului. Am fost admis la Facultatea de Drept, unde am absolvit cu o medie de 9.87, în ciuda dificultăților financiare majore cu care m-am confruntat în acea perioadă, care m-au determinat chiar să muncesc în construcții, în Serbia, pentru a-mi susține studiile.
După facultate, am lucrat la Procuratura Municipiului București, însă am părăsit curând această cale și am trecut în avocatură. Totodată, am predat dreptul comercial ca profesor asociat și mai târziu, titular de catedră, timp de 15 ani, până când am devenit senator în 2008. Cariera mea parlamentară a fost scurtă, dezamăgit fiind de politicile de partid, motiv pentru care am renunțat la aceasta pentru a începe o carieră în afaceri, pe care o desfășor cu succes în prezent.
Locuind de peste 30 de ani în Sectorul 1 al Bucureștiului, mă consider profund conectat cu comunitatea. Experiența mea vastă, de la educația juridică, la activitatea manageriala, de întreprinzător, mă face candidatul ideal pentru a aduce schimbare reală în sector. Sunt pregătit să mă lupt cu ineficiența și să aduc transparență și integritate în administrația locală. Mă simt foarte legat de comunitate și sunt hotărât să folosesc toate resursele și cunoștințele acumulate pentru a face din Sectorul 1 un exemplu de urmat, unde fiecare cetățean să se simtă acasă și în siguranță.